Orice om cu prestanţă îşi începe serviciul cu o vacanţă

Munca înnobilează. Dar noi urâm nobilii. Munca l-a făcut pe om. Neom. Şi câte şi mai câte alte înţelepciuni “poporale” care ne arată cam care este relaţia noastră faţă de munca susţinută, întreruptă de perioade de refacere, când se poate şi viceversa: odihnă pe deşelate, întreruptă de câteva zile de muncă în dorul lelii. De aceea s-a inventat munca la Stat. Stat degeaba.

Primul mandat al lui Klaus Iohannis ne-a demonstrat că există o continuitate între sărbătorile creștine și cele laice: concediile şi vacanţele. Acum suntem la al doilea mandat - câştigat cu truda cu care golanul de a VII-a i-a dat un şut în fund plodului de la clasa pregătitoare. Va munci Iohannis pentru Ţară, sau o va lăsa tot pe ea să-i facă geamantanele ca şi în primul său mandat?

Păi, să vedem. De ce ar munci un “neamț” aşa de “de treabă” pentru o Țară care nu-l prea merită?. El e cerebral, profesor de fizică cu măcar principiile Termodinamicii la baza educației. Ea, Țara, e incultă, fără idealuri, ci doar cu nevoi. De regulă, cetățenii ei merg la vrăjitoare pentru a ști cum să-și făurească destinul, joacă la loterii fantastice pentru că bogăția (au văzut la “tembelizor”) vine peste noapte. Poftele sunt mai mari decât dorințele, chiar le înlocuiesc – și nu vorbim neapărat despre stupizenie, cât despre arta şmecheriei, a învârtelii, a lui “cunosc pe cineva”, a lui “bă, tu ştii cine sunt eu?”... “Mi se cuvine mai mult”. “Majoritatea” (formată după cum bate “vântul schimbării”, acum e “pe intelectualitate”), se vinde când pe vorbe meşteşugit croite, când numai pe un mic și-o bere.

În Ţară, mizeria nu e discretă, ci îndelung mediatizată. “Nimeni nu a făcut nimic pentru noi”, “N-am, îmi trebuie, dă-mi!” – se aude la fiecare inundaţie, la fiecare înzăpezire care iau autorităţile prin surprindere (zici că e leapşa Meteorologiei cu autorităţile: surprinde autorităţile cu o inundaţie, un cutremur, ceva), la fiecare tragedie gen #Colectiv, #Gazările_de_la_Timişoara, #Hexy_Pharma. An de an, de zeci de ani, fix în acelaşi loc în care se dau autorizaţii de construcţie de-a-mboulea, în care se fură pădure sau parazăpezi, în care se dau banii publici firmelor de casă: totul e un dezastru şi o armonie a muncii în zadar. Mizeria și politicul își dau mâna în buzunarele românilor: vot contra bani, avem oaia pe care s-o tundem. Degeaba ne amăgim că nu ne vindem (personal, prezentul şi viitorul), sau că, dacă acceptăm vorbele şi nu banii, suntem mai deştepţi şi mai dedicaţi viitorului nostru şi al copiilor noştri. Privit dinspre civilizaţie, poporul român arată ca o invazie de mâini întinse. Asta este moştenirea grea, din vremea când neamurile de slugi au ajuns să conducă guverne şi i-au „nenorocit” pe toți “desculţii”, obligându-i să stea în case furate și să ia ore de aritmetică pentru a şti cum să înmulţească şpaga. De-un leu dat unei bătrâne pe stradă, de-o lacrimă vărsată la finalul unui film, lumea se consideră egală cu sfinţii.

Indiferent de cum definim “sărăcia” (materială, spirituală), cu toţii suntem extrem de săraci. De la “nici după ce bea apă”, la infrastructură, şcoli, spitale şamd, “nu avem de nici unele”. Sărăcia este expusă, mai puțin onestitatea.

Onestitatea politicienilor nu există, oricât m-am străduit să o găsesc în ultimii 30 de ani. Majoritari porniţi în munca cu limba fără să aibă nici măcar după ce bea apă, ajunşi să dea blocuri în chirie pe milioane de euro pe ani. Plângând de mila săracilor din proprietăţi de sute de milioane de euro, sau târând, ca pe nişte trofee, coşuri pline către casele de marcat la fiecare sărbătoare, România “normală” a “neamţului” în al doilea său mandat arată că ştie să-şi sacrifice timpul cel preţios în ambuteiaje pe şosele; dar, şi când ajunge la destinaţie, ştie să sacrifice tone de fleici și mititei pe altarul sfârșiturilor de săptămână prelungite.

Aşa că Guvernele care vor urma, ca şi cele care au fost, după ce vor “salva” Patria din mizeria lăsată de ceilalţi, îşi vor putea sărbători datele din statistica personală cu o nouă sticlă de şampanie la frapieră. Iar Iohannis are tot dreptul de a-şi presăra şi în acest al doilea mandat concediile cu vacanţe. Şi viceversa. Economia de cumetrie va dudui ca până acum. Cealaltă “economie” se va mulțumi și cu un nou bidon de Neumarkt sau Albacher. Ori chiar Alzheimer, până la viitoarele alegeri. Pleacă ai noştri, vin “ai noştri”... Rămân, să plătească, proştii.

Şi, gata!

Adauga comentariu