De câți ani trăiți în frică? De ce vă complaceți?

Ești înfrânt doar când hotărăști singur că te afli într-o astfel de situație. Când te complaci. Celebră pentru starea de înfrângere este litania fricii din celebrul roman "Dune" al lui Frank Herbert: “Frica ucide mintea. Frica este moartea măruntă, purtătoarea desființării totale.”

De câți ani trăiți în frică? Cred că de la răspunsul la această întrebare pornește orice discuție despre starea de înfrângere. Cine, când, cum, unde, de ce, a fost înfrânt la ultima moțiune de cenzură, la ultimele alegeri, la ultima descindere a procurorilor DNA șamd? Acum, de jumătate de an de când murim de 5 – 6 ori pe oră de COVID-19?

Lipsa de înțelegere este echivalentă stării de orbire, iar înțelegerea nu poate să existe în afara respectului – ori, cine pe cine mai respectă, ce anume se mai respectă în această societate infestată de ură?

În primul rând, toți cei despre care vorbim sunt reprezentanții noștri – de la președintele României și până la ultimul traseist din ultima primărie. Rezultă că (pe cale de consecință), cei înfrânți suntem noi. Noi cei care am votat. Înfrânți prima dată de către cei care nu au votat. Că nu au avut ofertă: acesta este tristul adevăr. Mă auto-citez: “nu există rău mai mare sau mai mic, există numai rău și bine. Un rahat este același șucru, chiar dacă ți se zice că are o parte curată de care poți să apuci când îl duci la gură”.

Chiar așa, nu știu ce minte diabolică a deformat chiar liberul arbitru – nicăieri în lumea aceasta nu există alegerea între două rele, ci numai între Bine și Rău. Înseamnă că am fost pervertiți în asemenea hal încât nici nu mai putem discerne ceea ce este Bine de ceea ce este Rău, ne trebuie repere care nu sunt repere – altceva decât nuanțe de gri: ancore morale solide despre Bine și despre Rău. Nu rețete de succes cu borfași, pești și curve botoxate subunitare la IQ, așa cum au inventat tembeliziunile zise de știri.

A distruge este mai simplu decât a construi – un șut dat unui castel de nisip este mai puțin consumator de energie creativă, decât a încerca să construiești acel castel de nisip. Așa că oamenii își găsesc scuze să se lase înfrânți, să zacă și să-și plângă de milă.

Vin alegerile, dacă mai vin. Și din nou vom fi înfrânți de oferta de cea mai slabă calitate umană pe care ne-o vor impune la vot partidele politice – oastea de strânsură capabilă doar să-și conserve propria identitate la nivel de individ, nu de formațiune politică și, în nici un caz, la nivel de reprezentare a nevoilor și dezideratelor unui popor.

Aceștia sunt purtătorii înfrângerii pentru oricine se bazează pe victorie prin ei. Deci nici noi, votanții, nu trebuie (și nici măcar nu trebuia) să ne bazăm pe ei pentru a crea un viitor copiilor noștri.

Am fost înfrânți cumva de către asistații social (inclusiv sinecuriștii aflați în slujbe fără rost la stat, tot asistați sunt), cei declarați, deseori cu dispreț, nucleul dur al votanților? Este cea mai facilă scuză. Ei par mulți numai pentru că puțini votează. În termeni reali (matematici) ei nu sunt mai mult de 20-22%. Mai puțini, bănuiesc, decât gardienii unei închisori. Și, spre deosebire de acei ipotetici gardieni, sunt mai speriați decât noi – sunt speriați pentru că viitorul lor stă în litania: “nu am, îmi trebuie, dă-mi”. Stau în sinecură și știu că pot zbura din ea oricând nu mai pot să se gudure pe lângă șef. Alții stau într-un kilogram de zahăr și un litru de ulei azvârlit în dispreț odată la patru ani.

De fapt, suntem înfrânți de 1% din populația României, rebuturi de educație cu interese economice personale și slugile lor. Suntem înfrânți că nu știm, dar nici nu am încercat să facem nimic să știm, cum să-i scoatem pe cei 20-22% dintre asistați din prizonieratul acestor 1, hai 2 sau 3% adevărați prădători ai României.

Suntem neputincioși? Da, atâta vreme cât așteptăm să ne cadă soluții în cap. Da, atâta vreme cât stăm pe margine și chibițăm.

Nu vă lăsați, viața are bunul obicei de a merge mai departe. Cu și fără noi. Pe spaima noastră cotidiană se bazează cei care vor să ne țină captivi prin intermediul unor “gardieni ai votului” (bieții asistați despre care se știe cum vor vota).

Așa că spaima jos, debarasați-vă de ea ca de o haină puturoasă și amintiți-vă că aveți în mână nu numai ștampila de vot, dar și arma petițiilor, plângerilor, comitetelor de inițiativă. Este timpul să vă enervați.

Dacă îi lăsați nepedepsiți, vă vor călca în picioare.

Și, gata!

Adauga comentariu