PARTIDELE, NIŞTE TABERE ŢĂRĂNEŞTI MEDIEVALE

Din patru în patru ani, România candidaţilor este zguduită de o conflagraţie armată. Lozincile cu rază lungă şi medie de acţiune sunt lansate asupra poziţiilor adversarilor.

“Luptăm până la capăt”, „Învingem împreună”, sau ceva mai paşnic: “Un nou început” (al câtelea?). Nici un candidat nu mai foloseşte verbul “a face” sau “a munci” ca să-i atragă pe alegători.

Dar, poate vă întrebaţi: de unde aceste porniri războinice ale politicienilor noştri? Păi, simplu: educaţia, îndoctrinarea de politruci pe diversele paliere ale trecutului comun comunist – de la “Şoimii Patriei”, trecuţi prin “pionierat”, “utecism” şi “uasecerism”, până la a fi activişti comunişti cu convingeri ferme.

Numai comuniştii duceau o luptă perpetuă. Luptau cu orice şi pentru orice. Şi erau, permanent, în mijlocul unei stări revoluţionare. Lupta şi revoluţia dominau propaganda comunistă şi acum o domină şi pe cea a actualilor politicieni români: de la cei cu vechime, la cei care ne vând “noutate” cu năravuri vechi.

Pe vremea lui Nea’ Ceaşcă nimeni nu muncea, ci doar lupta pentru îndeplinirea indicatorilor de plan. Se lupta pentru înfăptuirea cincinalului în patru ani şi jumătate. Nu exista retehnologizare sau modernizare. Exista „Noua revoluţie agrară”, „Revoluţia industrială” sau cea “culturală”. “România educată” - ca să zic aşa -, cea pentru care i-am plătit deja şase ani de concedii şi vacanţe Întâiului Voiajor al Ţării, Klaus Iohannis.

Aşa că politicianul din România, indiferent de ce culoare sau etnie şi-a tras pe carnetul “de membru”, a rămas cu “lupta” în sânge, în creier, în cuget şi în maţe. De fapt, acest “dă-i si luptă, neicusssorule” era valabil şi pe vremea lui Caragiale în politichia cu mărgăritar românească – de atunci tot ducem bătălii cu duşmani imaginari răsăriţi din veacuri nedefinite de timp.

Pe vremuri, bărbaţii acestui neam se duceau la război pentru o idee, făceau puşcărie pentru credinţă şi erau gata să moară pentru Patrie. Acum se vaită la televizor că nu mai pot fura așa cum se fura odată. Acum trebuie să vină procurorii cu SMURD-ul, nu cu duba, să-i descarcezreze din diversele afaceri în care s-au vârât pe când plezneau de sănătate și jefuiau bugetele statului cu zâmbetul pe buze. Acum fug să se opereze de “buba” cât mai departe de Justiția română. Şi luptă. Cu gura.

Prin urmare, partidele din România arată ca niște tabere ţărăneşti din Evul Mediu, întărite cu rânduri de căruţe la poalele câte unui deal, adevărate mașinării de război electoral, cu politicienii aruncându-și provocări “peste gard”, într-o încleștare verbală fără formă și fără fond.

Până nu s-a “inventat” Uniunea Sărăcie Lucie (Partidul Naţional Liberal de mână cu Partidul Social Democrat şi cu Klaus Iohannis ca speranţă de premier a Grupului GRIVCO), scopul scrutinurilor electorale a fost acela de a trimite Puterea în opoziţie măcar pentru a-i da șansa de a se reforma, în nici un caz cel de anihilare ca și partid.

Din 2009, dorinţa “distrugerii” şi “anihilării” adversarului politic s-a acutizat. Dar, ca niciodată, cum a prins “discursul urii” în 2019, nu a prins niciodată. Şi, de atunci, preşedintele tuturor românilor (indiferent de pasiuni politice, sex, culoare, etnie), Klaus Iohannis nu face altceva decât să toarne gaz pe foc. Din vorbe, nu din fapte. Că, dacă ar fi din fapte, ar avea legea de partea sa.

Ia să răsfoim noi Legea partidelor politice (14/2003) și să ne aplecăm înțelegerea asupra Art. 46 (1), unde legiutorul a prevăzut faptul că: “Un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească” (...) “când scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicită ori contrară ordinii publice; când realizarea scopului partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; când partidul urmăreşte alt scop decât cel care rezultă din statutul şi programul politic ale acestuia”.

Aşa că ar putea să ne scutească de behăiala perpetuă cu “Peeee Seeee Deeee” şi să ceară să se aplice Legea. Numai că Legea îl încurcă chiar pe domn’ Preşedinte.

Credeţi că mai este necesar să facem o listă cu membri de vază ai partidelor parlamentare din România care au primit condamnări la închisoare cu executare și deja le execută? Sau cu cei care au deja o condamnare cu executare dată în primă instanță și care fac gălăgie pe la televiziuni în așteptarea condamnărilor definitive? Nu-i mai pomenim pe cei care acum sunt în faza de urmărire penală sau prin “tubulatură” în așteptarea judecății – ei sunt inocenți până nu se pronunță un judecător cu privire la “inocența” lor.

E clar că prevederea Articolului 46, paragraful 1 litera b: “când scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicită ori contrară ordinii publice”, se aplică inclusiv partidului prezidenţial, nu numai Peeee Seeee Deee. Poate a venit vremea să cerem ca litera și spiritul legiii să fie respectate.

Și, fie aceste partide se curăță de infractori, fie cerem justiției să le dizolve.

Ne gândim, în umilința noastră de alegători și contribuabili la bugetele statului că liderii acestor partide și sponsorii lor din umbră ar face bine să se preocupe de reintrarea partidelor lor pe făgașul legal al scopului pentru care acestea au fost create.

Aceasta este adevărata liniște de care are nevoie România: respectarea legilor de sus până jos.

Şi, gata!

Adauga comentariu