Prezenţa la vot pentru Europarlamentare şi Referendumul pe justiţie - ora 8.00

Referendum 2019: 0,98%, prezența la vot la ora 08.00

Până la ora 08.00, duminică dimineață, votaseră 1,09% dintre români la referendumul inițiat de președintele Klaus Iohannis, arată datele în timp real prezentate de Biroul Electoral Central.

Astfel, până la ora 08.00, s-au prezentat la urnele pentru referendum 200.505 români dintre cei 18.267.997 prezenți pe listele electorale permanente.

În Capitală, până la această oră, au trecut pe la secțiile de votare 17.698 de persoane, reprezentând o prezență la vot de 0,98%.

De asemenea, 3.042 români aflaţi în străinătate au votat la alegerile europarlamentare până la ora 8.00. La referendumul pe justiţie şi-au exprimat opţiunea 2.938 de persoane, potrivit datelor Biroului Electoral Central.
Pentru ca referendumul să fie validat este nevoie ca 30%, cel puțin, din alegătorii înscriși în listele electorale permanente să se prezinte la urne, și cel puțin 25% să voteze DA. 

La alegerile parlamentare din 2016, la ora 08.00, prezența la vot era de 1,06%, la finalul scrutinului fiind de 39,49%. Referendumul din octombrie 2018 nu poate fi folosit pentru comparație pentru că s-a desfășurat timp de două zile.

Europarlamentare 2019: Prezența la vot la ora 08.00 a fost de 1,33%

Duminică, până la 08.00 dimineața, s-au prezentat la vot 1,33 % dintre românii înscriși pe listele electorale permanente, arată datele prezentate în timp real de Biroul Electoral Central. Astfel, până la ora 08.00, s-au prezentat la secțiile de votare un număr de 244.772 persoane. 
Prezența la vot în București a fost de 1,20%, adică 21.614 persoane.

La alegerile parlamentare din 2016, la ora 08.00, prezența la vot era de 1,06%, la finalul scrutinului fiind de 39,49%.

07.38 Până la această oră, la secțiile din străinătate, au votat în cadrul europarlamentarelor 2.299 de persoane. În cadrul referendumului au votat 2,226 de români. Cele mai multe voturi au fost la secțiile din Australia, Noua Zeelandă și Japonia. 
07.01 Secțiile de votare s-au deschis în toată țara.

Adauga comentariu